Doi frați au ieșit la o plimbare și ceva le-a atras atenția. Când s-au uitat mai atent, nu le-a venit să creadă… Uite ce se ascundea sub o șină de tren:

Într-o zi, doi fraţi s-au hotărât să se plimbe de-a lungul unei şine de tren, pentru a explora zona de lângă casă. Acestora le plăcea la nebunie să se plimbe şi să discute.

Cei doi fraţi obişnuiau să facă aceste plimbări destul de des şi să poarte conversaţii interesante. Ştiau foarte bine mersul trenurilor, aşa că erau în perfectă siguranţă.

Mai mult, acestora le plăcea la nebunie să privească locomotivele imense, dar, de data aceasta, cei doi fraţi au avut o surpriză enormă, atunci când au privit mai atent la una dintre sine.

Au văzut ceva ce părea că o piatră neagră imensă între sine şi au simţit nevoia să privească mai atent, iar ceea ce au văzut le-a rupt inima în două şi i-a făcut să îşi dorească să facă ceva imediat.

Tocmai în acel moment, cei doi au găsit o broască ţestoasă care rămăsese blocată între şinele de la tren. Aceasta încerca din răsputeri să iasă de acolo, dar mai rău se bloca.

Cei doi fraţi au contactat imediat adăpostul de animale local, pentru ajutor. Unul dintre profesionişti a ajuns imediat la faţa locului, pentru că viitorul tren ar fi ajuns în mai puţin de o oră.

Cu puţin ajutor, ţestoasă a fost eliberată din această situaţie gravă în care putea fi sfărâmată sau putea să moară de foame. Profesioniştii au eliberat ţestoasă într-un mediu propice.

Cei doi ar fi putut să ignore complet problema ţestoasei, sau să nu o fi observat. Se pare că a fost menit că aceasta să fie salvată.

Iată care sunt câteva dintre cele mai interesante informaţii despre ţestoase:
1. Ţestoasele aparţin de unul dintre cele mai vechi grupuri de reptile din lume – învingând şerpii, crocodilii şi aligatorii. Aceste creaturi datează încă de pe vremea dinozaurilor, de acum peste două sute de milioane de ani.

2. Ţestoasele sunt cunoscute foarte uşor datorită carapecelor osoase. Aceasta acţionează ca un scut împotriva prădătorilor, unele dintre ele îşi pot ascunde şi capul în interior pentru şi mai multă protecţie.

3. Ca şi oasele oamenilor, carapacea unei ţestoase face parte din scheletul ei şi este formată din peste 50 de oase care includ şi coastele şi coloana ţestoasei.

4. În ciuda părerilor populare, o ţestoasă nu poate ieşi din carapacea sa. Carapacea creşte o dată cu ele, aşa că este imposibil să crească mai largă decât animalul în sine.

5. Alimentaţia unei ţestoase depinde foarte tare de mediul în care această trăieşte. Ţestoasele de pământ consumă gândaci, fructe şi iarbă, pe când cele de apă consumă orice, de la calamar la meduze.

6. Unele ţestoase sunt carnivore, altele sunt ierbivore şi unele sunt omnivore. Multe ţestoase micuţe îşi încep viaţa ca şi carnivore, dar ajung să mănânce mai multe plante la maturitate.

7. Acestea respiră aer şi îşi depun ouăle pe pământ, deşi multe specii trăiesc în jurul său în apă. Creaturile de sânge rece au o durată de viaţă foarte lungă. Cea mai bătrână ţestoasă înregistrată vreodată a murit la vârsta de 188 de ani şi se numea Tu”i Malila, din Insulele Tonga.

8. Din păcate, multe specii de ţestoase sunt pune în pericol zilnic. 129 din aproximativ 300 de specii de pe Pământ sunt fie vulnerabile, în pericol sau în pericol iminent. Ameninţările includ pierderea habitatului, vânatul şi comerţul ilegal cu animale.

9. Toate ţestoasele depun ouă. Acestea găsesc un loc pe Pământ unde să le depună, sapă un cuib în nisip sau în pământ şi apoi pleacă. Nicio specie de ţestoase nu îşi îngrijeşte puii.

10. Ţestoasele ating vârsta propice de împerechere diferit. Unele o pot face la doar câţiva ani, în timp ce altele ating maturitatea necesară de-abia după 50 de ani. Unele specii se luptă pentru dreptul de a se împerechea cu o femeie, în timp ce altele o seduc cu un ritual specific de împerechere.

11. Ţestoasele de mare călătoresc din ocean pentru a găsi o plajă pe care să-şi depună ouăle. De obicei o ţestoasă depune în jur de 110 ouă într-un cuib, deşi unele specii depun mult mai puţin de atât.

12. Temperatura nisipului afectează genul testeoasei. Temperatura perfectă produce un număr egal de femele şi masculi. Din cauza încălzirii globale, se nasc prea multe femele, contribuind la declinul speciei, conform specialiştilor.

13. O pereche de ţestoase din Rusia au ajuns în spaţiu, în 1968, atunci când Uniunea Sovietică a lansat o navă spaţială pentru a orbita Luna. Acestea s-au întors în siguranţă şi ţestoasele au supravieţuit, deşi au pierdut în jur de 10% din greutatea corpului, deşi au rămas active şi nu şi-au pierdut apetitul.

14. Cea mai mare ţestoasă de pământ poate să cântărească între 272 şi 680 de kilograme şi poate măsura între 139 şi 160 de centimetri.

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *