Tanti Lenuța, bătrâna singură și bolnavă de 75 de ani, are acum o bijuterie de casă! „Dacă îmi spunea cineva că mi se va întâmpla așa o minune, spuneam că sunt povești” Uite cum arată noua locuință renovată de cei doi tineri:

Soţii Radu şi Nicoleta Trifan au iniţiat o acţiune prin care au renovat, reparat şi înfrumuseţat căsuţa dărăpănată a unei bătrâne de 76 de ani.

În urmă cu doi ani, Radu şi Nicoleta Trifan din Timişoara au cumpăra o căsuţă în satul cărăşean Valeapai, din dorinţa de a avea o un loc unde să se retragă din când în când, să-şi reîncarce bateriile, departe (şi totuşi destul de aproape, la 60 de kilometri) de tumultul oraşului. „Căsuţa Trifan”, frumos restaurată şi insufleţită, a devenit vedetă pe Facebook, povestea lor făcând încojurul ţării şi prin media.Acum însă, Radu şi Nicoleta s-au gândit la un proiect umanitar. Totul a plecat după ce au aflat povestea unei vecine, o femeie în vârstă de 73 de ani, bolnavă şi singură, care locuia în condiţii dificile.

„Aici la Valeapai mai sunt case de pe vremea când în Banat aveam împărat. Sunt case foarte vechi, care fac parte din patrimoniul Banatului, iar din păcate se pierd, se distrug sau se modernizează agresiv. E păcate de ele. La tanti Lenuţa sunt două probleme: Nu s-a mai intervenit de foarte mult timp la casă, iar doamna este singură de foarte mulţi ani, cei din familie s-au stins rând pe rând. E bolnavă, are o pensie de mizerie şi trăieşte în nişte condiţii groazice. Aveam o casă şi un caz social. Ne-am gândit că nu ar fi rău să facem o faptă bună, să ajutăm pe cineva care chiar are nevoie de ajutor“, a declarat Radu Trifan, de meserie jurnalist. Se ocupă de editarea mai multor reviste comunale.„Tanti Leana este singură, nu o ajută nimeni. Am decis să o ajutăm să renoveze casa. Refacem un pic tencuiala, un pic de vopsitorie, am văruit. Foarte important e că s-a igienizat casa. Pereţii din camere erau plini de fum, pentru că soba nu mai merge cum trebuie. Doamna este bolnavă de astm iar pereţii afumaţi nu-i făceau bine. Ne-a ajutat şi experienţa pe care am dobândit-o la căsuţa noastră, pe care am restaurat-o prin metode tradiţionale“, a spus Nicoleta Trifan, care lucrează ca PR la Aeroportul Internaţional Timişoara.

Radu şi Nicoleta au făcut strigarea pe Facebook, în căutare de voluntari şi materiale de construcţie.
„Ne-am propus să nu lucrăm doar noi şi să încercăm să stimulăm şi în ceilalţi spiritul acesta de întrajutorare care se cam pierde. Au venit mulţi oameni alături de noi, am primit o mulţime de materiale de construcţie, tot ce am avut nevoie. Şi am primit ajutor din partea câtorva care s-au oferit să vină aici să ne dea o mână de ajutor“, a mai afirmat Radu Trifan.

Ziua de sâmbătă a fost rezervată lucrărilor. S-au apucat de treabă de dimineaţă. Au fost în jur de zece voluntari din Timişoara şi două ajutoare din sat. Au văruit pereţii interiori şi exteriori, au tencuit, au reparat pidvorul care stătea să cadă, au vopsit uşile, ferestrele şi gardul. Pentru că nu au reuşit să termine toată treaba.


Sursa foto: adevarul.ro
„Casa are o cameră mare, în care doarme femeia, o bucătărie şi un fel de şpais. A fost construită pe o fundaţie înaltă de piatră. Am vrut să terminăm totul într-o zi, dar am constatat că e mai mult de lucru. Aşa că o să mai revenim să continuăm intervenţia“, a mai adăugat Radu Trifan.

„Nici nu am cuvinte să descriu gestul tinerilor“, a spus tanti Lenuța.Leana Chiţa locuieşte într-o casă de lemn cu lut, cu o faţadă decorată şi cu o arhitectură tipică pentru această zona a Banatului. Pe casă scrie anul 1937 dar este doar anul în care s-a refăcut ultima dată faţada, ea fiind mai veche de atâta.

„Nici nu am cuvinte să descriu gestul tinerilor. Au venit şi mi-au spus că s-au gândit să mă ajute cu casa, că nu mă costă absolut nimic. Am zis că cadă Dumnezeu v-o pus pe inimă, eu sunt bucuroasă. Asta e casa făcută de bunicii lui mama, aici am locuit şi eu toată viaţa. În ultima vreme o duc greu pentru că nu mai am pe nimeni, sunt şi bolnavă. Acum am o pensie de 600 de lei, 27 de ani am lucrat la CAP. Dacă cineva îmi spunea că mi se va întâmpla mie aşa o minune, spuneam că sunt poveşti. Nu pot să plătesc nici cu cuvinte acest gest omenesc“, a spus Leana Chiţa.
Sursa foto: adevarul.ro
Pe lângă materialele de construcţii, tanti Leana a primit şi multe alte donaţii. Cele mai importante constau într-un frigider şi un televizor, pentru că de ani buni femeia avea în casă doar un radio.

Sursa foto: adevarul.ro
Sursa foto si text: adevarul.ro

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *